Skip to content
Ultima modificare a acestui articol: 06/08/2025
5 minuteTimp citire articol: Minute

Cuprins articol

Contractul de prestări servicii este unul dintre cele mai utilizate și importante instrumente juridice pentru companiile care oferă servicii. El stabilește clar ce se livrează, în ce condiții și care sunt obligațiile fiecărei părți implicate.

Fie că lucrezi cu clienți ocazionali sau ai parteneriate pe termen lung, un contract bine pus la punct face diferența. Contractul poate preveni conflicte, întârzieri în plată sau așteptări nerealiste din partea clientului. În plus, îți oferă ție ca prestator un cadru legal clar pentru a-ți desfășura activitatea.

Acest articol se adresează în special furnizorilor de servicii – freelanceri, agenții, firme mici sau medii – care doresc să știe care sunt cele mai importante clauze dintr-un contract de prestări servicii, ce greșeli ar trebui evitate și cum poate fi adaptat în funcție de specificul serviciilor oferite.

Ce este un contract de prestări servicii?

În termeni simpli, contractul de prestări servicii este un acord prin care o parte (prestatorul) se obligă să execute anumite activități sau să furnizeze servicii specifice pentru cealaltă parte (beneficiarul), în schimbul unei remunerații. Spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, aici nu se transferă proprietatea asupra unui bun, ci se oferă o activitate sau expertiză.

Acest tip de contract reglementează relația dintre părți, stabilind clar ce servicii se vor presta, în ce condiții, la ce preț și în ce termen. Este fundamentul legal care protejează atât pe cel care oferă serviciul, cât și pe cel care îl primește.

Care sunt principalele tipuri de contracte de prestări servicii

În piața extrem de diversificată în care ne aflăm în prezent, gama serviciilor la care poți apela este extrem de largă – la fel și contractele prin care acestea sunt reglementate. Iată-le mai jos pe cele mai des întâlnite:

  • Servicii profesionale includ consultanța juridică, contabilă, medicală sau de management. Acestea se caracterizează prin expertiza înaltă și responsabilitatea profesională a prestatorului.
  • Servicii tehnice cuprind reparații, instalații, mentenanță sau dezvoltare software. Aici accentul cade pe competențele tehnice și rezultatul concret al activității.
  • Servicii IT și digitale specializate – spre deosebire de serviciile tehnice, această categorie include și servicii de administrare de sisteme, cloud computing, cybersecurity, managementul bazelor de date etc
  • Servicii creative înglobează designul grafic, fotografiile, redactarea de conținut (copywriting) sau serviciile de marketing
  • Servicii de asistență pot fi curățenie, pază, catering sau transport. Sunt servicii de sprijin care facilitează desfășurarea altor activități.
  • Servicii educaționale includ cursurile de formare, coaching-ul sau tutoratul. Transferul de cunoștințe este obiectivul principal.
  • Servicii de intermediere: cum ar fi cele oferite de agenți imobiliari, agenții de recrutare sau brokeri, unde prestatorul intermediază relația dintre două părți și este remunerat pentru acest rol.
  • Servicii de evenimente și organizare: organizatori de evenimente, wedding planners, servicii de protocol, sunet și lumini, unde livrabilul este o experiență completă sau un eveniment organizat cap-coadă.
  • Servicii logistice și de distribuție: livrare, manipulare marfă, depozitare. Acestea sunt adesea întâlnite în contractele B2B din e-commerce sau retail.

🔍 Intră pe LegalZen pentru a descărca Contractul de prestări servicii

Care sunt elementele esențiale ale unui contract de prestări servicii și ce greșeli să eviți

Un contract de prestări servicii bine structurat trebuie să conțină cel puțin următoarele informații pentru a fi eficient și să prevină disputele:

  • Identificarea părților.
  • Descrierea detaliată a serviciilor sunt partea centrală a contractului. Nu te mulțumi cu formulări vagi precum „servicii de consultanță”. Specifică exact ce activități se vor desfășura, ce rezultate se așteaptă și care sunt standardele de calitate.
  • Termenele și perioada de execuție trebuie stabilite foarte clar și exact, nu de forma „plata se face după livrare”. Include atât data de începere, cât și cea de finalizare, dar și eventualele etape intermediare cu propriile termene limită.
  • Remunerația și modalitățile de plată necesită atenție specială. Stabilește suma totală, structura plăților (fix, pe oră, pe proiect), momentele de facturare și penalitățile pentru întârzieri. La penalități menționează valoarea (fixă sau ca procent și de când se vor percepe). Nu este suficient doar formularea generală de “penalități’
  • Responsabilitățile fiecărei părți trebuie delimitate clar. Cine furnizează materialele? Cine obține autorizațiile? Cine răspunde pentru eventualele daune?
  • Confidențialitatea și protecția datelor este un subiect foarte important, mai ales în domenii precum IT, HR, consultanță. Este recomandată inserarea unei clauze de confidențialitate și menționarea obligațiilor privind datele cu caracter personal (GDPR).
  • Proprietatea intelectuală dacă furnizezi creații originale (texte, design, cod, materiale educaționale), nu uita să clarifici cui aparține dreptul de autor. Poți sublinia diferența dintre cesiune și licență (respectiv dacă cedezi drepturile asupra creației sau doar oferi o licență limitată de utilizare.)
  • Rezilierea contractului. Omiterea unei metode de reziliere a contractului de poate ține prins într-un parteneriat pe care nu ți-l dorești. Include o clauză de încetare cu termene de notificare și condiții clare, pentru cazul în care una dintre părți vrea să încheie colaborarea.

💡 PRO TIP: 

Dacă prestezi servicii creative sau digitale, cere clientului să-și desemneze o singură persoană responsabilă cu aprobările. Astfel eviți întârzierile cauzate de feedback contradictoriu din partea mai multor decidenți.

5 sfaturi practice pentru semnarea contractului de prestări servicii

Iată câteva idei de bune practici pe care să le ai în vedere atunci când începi o relație de colaborare cu un client:

  • Comunică deschis cu clientul despre așteptări încă de la început. Multe conflicte apar din neînțelegeri care puteau fi evitate printr-o discuție clară inițială. Nu presupune că cealaltă parte înțelege automat ce vrei tu. Dacă este un serviciu pe care nu-l poți livra sau nu așa cum dorește clientul, menționează acest lucru. Oricum va afla la finalul colaborării 😉
  • Prevede scenarii de criză în contract. Ce se întâmplă dacă proiectul se prelungește? Cum procedați în caz de forță majoră? Cine acoperă costurile suplimentare în cazul modificărilor solicitate de client?
  • Stabilește un sistem de comunicare eficient. Specifică în contract cum și cât de des vor fi rapoartele de progres, cine este persoana de contact din fiecare parte și cum se vor lua deciziile importante.
  • Protejează-te împotriva riscurilor prin asigurări de răspundere civilă profesională, clauzele de limitare a răspunderii și termene de prescripție rezonabile pentru reclamații.
  • Documentează tot pe parcursul negocierii, dacă este cazul. Chiar și modificările aparent minore pot avea impact major mai târziu. Dacă ajustezi ceva în contractul inițial, asigură-te că modificarea este consemnată în scris.

Ce aspecte legale ar trebui să reții

Contractul de prestări servicii este reglementat de Codul Civil, care oferă un cadru legal solid. Totuși, libertatea contractuală permite adaptarea acordului la specificul fiecărei situații.

  • Forma contractului poate fi scrisă sau verbală, dar forma scrisă este întotdeauna recomandată pentru dovada și claritatea termenilor. Pentru anumite servicii de valoare mare, forma scrisă poate fi chiar obligatorie.
  • Garanțiile și remediile în caz de neexecutare trebuie prevăzute explicit. Poți include penalități de întârziere, dreptul de reziliere sau posibilitatea executării pe riscul și pe cheltuiala debitorului.
  • Aspectele fiscale nu trebuie neglijate. În funcție de natura serviciilor și statutul părților, pot exista obligații diferite privind TVA-ul, impozitul pe venit sau contribuțiile sociale.
  • Dacă dorești să prestezi serviciile sub formă de barter, ar trebui să folosești un contract special creat pentru acest tip de parteneriat.

💡 PRO TIP: 

Revizuiește contractul înainte de fiecare nouă colaborare, chiar dacă lucrezi cu același client. Cerințele și condițiile se pot schimba subtil de la un proiect la altul.

Cum adaptez contractul în funcție de specificul serviciilor oferite

Un contract de prestări servicii nu este un document „universal”. El trebuie adaptat în funcție de natura concretă a serviciilor pe care le oferi. 

De exemplu, dacă furnizezi servicii creative, e esențial să incluzi clauze despre drepturile de autor și aprobările din partea clientului. În schimb, pentru servicii tehnice sau de mentenanță, ai nevoie de descrieri detaliate ale intervențiilor, frecvenței lucrărilor și garanțiilor oferite. 

Chiar și modul de măsurare a rezultatului poate diferi – uneori livrezi o lucrare clară, alteori, un proces continuu sau un rezultat intangibil. 

Nu uita: tu știi cel mai bine ce oferi.. Și cu cât contractul reflectă mai bine specificul serviciilor tale, cu atât ai mai multă claritate și protecție în relația cu clientul.

Concluzie

Contractul de prestări servicii nu este doar o formalitate, ci un instrument esențial pentru o colaborare de succes. Investiția de timp în redactarea unui contract clar și complet se amortizează rapid prin evitarea conflictelor și prin asigurarea unei relații profesionale sănătoase.

Fie că oferi servicii sau le cumperi, amintește-ți că un contract bun protejează pe toată lumea. Iar dacă nu ești sigur că un contract conține toate clauzele care să te acopere, nu ezita să ceri sfatul unui specialist în cazul contractelor complexe – este o investiție care chiar merită făcută.

Întrebări frecvente despre contractul de prestări servicii

Articol creat de:

Vlad Giurgiu
Avocat cu experiență în oferirea de consultanță pentru companii internaționale de top în diverse aspecte legate de Dreptul IT, tranzacții M&A, probleme complexe și programe de conformitate în domeniul protecției și securității datelor. Experiența anterioară include consiliere strategică, litigii și soluționarea alternativă a disputelor, asigurarea conformității, remedierea site-urilor, tranzacții comerciale și proceduri reglementare.

Articole similare