Skip to content

Model contract de cesiune părți sociale

150,00 lei

Contract de cesiune părți sociale – documentul care reglementează cedarea (i.e vânzarea) de părți sociale într-un SRL.

Tranzacția se face între Cedenți, persoane fizice sau juridice, asociați în societatea ale cărei părți sociale se cedează și Cesionari, persoane fizice sau juridice, care preiau părțile sociale de la Cedent.

Cu ce te ajută contractul de cesiune părți sociale?

Contractul de cesiune părți sociale este pentru tine dacă ești persoană fizică sau juridică, asociat unic sau partener într-un SRL, și vrei să vinzi o parte sau toate părțile sociale deținute.
Cel mai probabil nu cunoști foarte bine Cumpărătorul (i.e Cesionarul) sau, deși îl cunoști, ai nevoie să stabilești condițiile clare de vânzare a părților tale sociale, pentru a evita situații neplăcute (cum ar fi neîncasarea prețului pentru cesiune).
Cauți să te extinzi și vrei ca, prin cedarea a o parte dintre părțile sociale deținute, să aduci în firma ta un partener care să contribuie la creșterea afacerii. Contractul de cesiune părți sociale te ajută atât legat de demersurile pe care le vei face la Recom, cât și cu stabilirea clară a condițiilor care stau la baza implementării noului parteneriat.

Cine poate folosi un contract de cesiune părți sociale?

Icon labelIcon label

Persoane juridice (SRL, SRL –D), în calitate de Cedent (Vânzător) sau Cesionar (Cumpărător). 

Icon labelIcon label

Persoane fizice, în calitate de Cedent (Vânzător) sau Cesionar (Cumpărător). 

Icon labelIcon label
Icon labelIcon label
de-ce-sa-platesti-legalzen

De ce să plătești pentru un model de contract de cesiune părți sociale?

Contractul este scris de un avocat cu experiență care s-a asigurat că respectă reglementările legale în vigoare.

Contractul de cesiune părți sociale este editabil, foarte ușor de completat cu datele taleconform instrucțiunilor care îl însoțesc. 

Fiind întocmit de către un avocat, are toate clauzele necesare, care protejează și clarifică. Dar puterea rămâne la tine, tu ești cel/cea care va citi contractul și va decide dacă un articol este potrivit sau nu cu situația ta concretă, ștergându-le pe cele care nu sunt relevante.

Poate părea complicat însă, alocând un pic de timp pentru a citi și adapta contractul, vei avea o satisfacție uriașă știind că ai semnat ceva ce cunoști

Pentru că, nu uita, conform Codului Civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”

Iar tu, ca semnatar al unui contract, ai puterea, prin stabilirea clară a condițiilor contractuale,  sa creezi legea aplicabilă colaborării cu partenerul tău. Modelul de contract pe care ți-l furnizăm noi te asigură că ai încheiat un contract valabil, care respectă și cadrul legal stabilit de instituțiile statului.

Cesiunea părților sociale are efect față de terți (se consideră finalizată) doar din momentul înscrierii ei în Registrul Comerțului. 

Pașii și documentele necesare acestei înscrieri sunt detaliați în pagina ONRC
Contractul de cesiune nu mai este obligatoriu pentru înregistrarea cesiunii la RECOM, dar vă ajută sa aveți situația clară între Cedent și Cesionar. 
În situația unui conflict, contractul este singurul document către care vă puteți îndrepta pentru soluționare (inclusiv în Instanță, dacă s-ar ajunge acolo). 

Vine împreună cu un document care explică modul de completare și atrage atenția asupra particularităților contractului de cesiune părți sociale.

Deci beneficiezi de toată expertiza juridică a unui profesionist,  într-un mod foarte simplu pentru tine. 

Despre Contractul de cesiune părți sociale:
Număr de pagini: 8
Număr de articole: 30

Data ultimei verificări/actualizări: 14.06.2023

Alte întrebări despre contractul de cesiune părți sociale:

 

Ce-am făcut până acum, pentru a învăța și a-ți putea livra calitate și siguranță astăzi

calitate-si-expertiza

7

proiecte antreprenoriale, dintre care 2 start-up-uri

18

ani de experiență în avocatură

Îți personalizăm contractul

Ai citit toate informațiile de mai sus, crezi că acest contract este potrivit pentru tine însă ai vrea totuși să ți-l finalizăm noi (unul dintre avocații LegalZen), pe nevoia ta specifică.
Cu plăcere!
Trebuie doar să completezi formularul din pagina de mai jos și vom reveni către tine, în maxim 12 de ore, cu oferta pentru personalizare (prețul va fi în funcție de complexitate). 

Ai deja un contract? Îl verificăm pentru tine.

Dacă ai deja un contract și vrei să te asiguri că acesta conține clauzele corecte, care îți protejează interesele, încarcă-l în pagina Analiză contracte, pentru a primi, pe email, opinia juridică a unui avocat cu experiență.

Am nevoie de un avocat

Dacă nevoile tale legale sunt diferite de întocmirea sau analiza unui contract, cel mai probabil ai nevoie de asistență personalizată, oferită de un avocat dedicat. Pentru asta, te rugăm să mergi în pagina Am nevoie de un avocat.

Testimoniale

valentin dumitrascu
valentin dumitrascu
14/11/2022
Sunt Presedintele unei Asociații de proprietari din Bucuresti, sector 4 si am avut si inca mai avem probleme juridice cu dezvoltatorul. Am apelat la domnul avocat Dumbraveanu, prin recomandarea cuiva sa ne reprezinte in acest litigiu cu dezvoltatorul. Acesta a dat dovada de profesionalism, reprezentându-ne interesele si castigand procesul cu dezvoltatorul. Va multumim pentru profesionalism si implicare.
Comsa Dan-Valentin
Comsa Dan-Valentin
07/11/2022
Domnul Dumbravanu ne-a ajutat intr-o speta destul de spinoasa si de durata. Cazul nostru a durat cativa ani si a trecut prin mai multe instante, dar cu sprijinul sau am reusit sa ajungem la liman in conditii optime. Recomandam cu tarie serviciile domnului avocat. Ofera seriozitate, promptitudine si experienta.
ana rotaru
ana rotaru
05/11/2022
Multumesc Paul de ajutor mea făcut o mare plăcere sa lucrez cu Dumneavoastră sunteți o persoana cu o experiența bogata si de încredere. Din străinătate stau fără grija Paul este de încredere suta la suta. Recomand!
VRLM Polishing & finishing
VRLM Polishing & finishing
05/11/2022
Ik ben zeer content dat ik Paul heb gevonden via Google. Hij is wellicht de beste vastgoed advocaat van Roemenië. Hij heeft altijd alles onder controle en lijkt iedereen een stap voor te blijven. Dit samen met goed gevoel voor humor is hij een echte topper in zijn vak.
Traian Radu Talpos
Traian Radu Talpos
30/09/2022
Servicii promte, rapide, profesionisti in domeniu. Respect pentru domnii avocati Dumbravanu si Munteanu.
Laura Vlasceanu
Laura Vlasceanu
11/07/2022
Domnul avocat Paul Dumbravanu este un avocat serios, care oferă servicii exemplare, profesionalism și eficiență. Un avocat care își respectă clienții și care oferă soluții optime pentru problemele acestora. Ne bucurăm că am fost inspirați să apelăm la serviciile dumnealui. Puteți apela cu încredere fără a fi nevoie să vă deplasați la biroul acestuia.
Lily Brown
Lily Brown
20/05/2022
Un avocat de incredre si un om minunat! Un serviciu foarte rapid
Adrian Salajan
Adrian Salajan
28/02/2022
Bună am o problema familiară am o casa cumpărată de mine și am trecut pe mama și pe tatăl meu că uzul fruct și dacă aș vinde casa cu aprobarea mamei trebuie sa iau semnătură de la fiecare frați și de la sora mea și încă o problema am tatăl meu o murit acum 4 ani și o scos înainte să moară bani de la bancă și a pus-o pe mama coplotitor daca când casă nu am probleme cu banca as vrea să știu că rog din suflet va mulțumesc

Urmărește-ne pe Social Media

Te-ar putea interesa și